O zi de sâmbătă altfel decat celelate zile, o zi unică când am învăţat, am oferit şi am primit foarte mult….

CLIENTA intra maiestuos în Cabinetul de Cosmetică Naturistă, exact la ora stabilită, la 12,30,  iar apoi am văzut cei mai frumoşi ochi albastri.

Ochi de un albastru deschis, ochi pătrunzători, totuşi calzi şi jucăuşi, ochii albastri unici ai marii actriţe Cezara Dafinescu, frumoasă şi minunată.

Am avut privilegiul să o privim, să o admiram, să conversăm cu dânsa, iar apoi să o răsfăţăm,  am avut plăcerea să o ascultăm înainte, în timpul şi după cosmetoterapie, împreuna cu Rodica, terapeuta în masaj.

Stiu, da, asa este, vorbe cat mai putine intr-o terapie cosmetică, dar dansa a DORIT să comunice cu noi, în marea ei mărinimie, a DORIT să ne povestească şi astfel să ne dăruiască poveştile domniei sale.

Vă mai spun “un secret”, tonusul doamnei Cezara Dafinescu este de invidiat, iar unele dintre “secrete” ni le-a împătăşit.

Niciodată nu a iesit din teatru sau după filmare fără să se DEMACHIEZE şi să înlăture cu rigurozitate machiajele de scena, iar  seara acasă demachierea riguroasa a machiajului de zi.

Ceea ce as dori să subliniez este că după terapia cosmetică dânsa nu a mai aplicat nimic pe faţă, nici un machiaj, a ales să rămâna naturală, a ales Frumuseţea Naturală.

Această alegere m-a încântat deoarece efectele tratamentului nu au fost diminuate prin aplicarea machiajului, dar mai ales mi s-a confirmat faptul şi aş dori să întelegeţi şi dumneavoastră  că şi noi putem fi şi rămâne femei frumoase şi puternice prin naturaleţe, fără să ne “ascundem” tot timpul unele mici inestetisme în spatele unui machiaj.

Respect alegerile şi opţiunile dumneavoastră, am dorit să vă ofer prin graţia şi cu încuviinţarea doamnei Cezara Dafinescu UN ALTEFL DE EXEMPLU, un exemplu de tărie de caracter şi încredere în sine şi bineinţeles, am dorit să vă ofer imaginea unei mari actriţe,  a unei femei frumoase, dincolo de orice….

Autograful ni l-a dat la sfarsit, am ales fiecare cate o fotografie, le are tot timpul la dansa deoarece ne-a mai spus: “te pretuiesti pe tine si-ti respecti admiratorii cand oferi autografe pe o hartie de calitate”.

Dupa aceasta  cosmetoterapie mi s-a confirmat crezul meu in ceea ce priveste frumusetea:

FRUMUSETE = SANATATE

Sanatate Fizica, Psihologica si Spirituala

Reverente inca o data si gandurie noastre dragi pentru voi!

Maria Mihaiu

Cosmeticiana & Trainer Cosmetica

Likes(1)(0)