„Pielea este un organ ce joacă rolul unei frontiere: ea separă lumea exterioară de cea interioară.  Receptorii săi, întotdeauna activi, sunt capabili să înregistreze toate tipurile de semnale care vin din exterior pentru a le transmite creierului, cel care le transformă mai apoi în emoţii. Prin intermediul pielii percepem senzaţiile, atât pe cele plăcute cât şi pe cele neplăcute.

CITAT: Chiar şi un nou născut graţie mângâierilor mamei sale învaţă să recunoască vibraţiile protecţiei, ale încrederii, ale siguranţei, ale iubirii. Absenţa acestei comunicări instinctive determină caracteristici negative în dezvoltarea fătului, care la rândul lor vor perturba creşterea psiho-fizică a copilului ce urmează să devină.

Atingerea

Cel care masează, asemenea unei mame, are rolul ca, prin intermediul atingerii sale să transmită dragoste şi încredere. Atingerea trebuie să înţeleagă, să consoleze, să aline şi să trezească la viaţă emoţiile latente. Maseurul trebuie să se gândească la clientul său întru totul, cuprinzându-i şi înţelegându-i nu doar trupul ci şi mintea şi spiritul(senzaţii, emoţii, inspiraţie). De aceea, forma corpului nostru este o creaţie dar şi o proiecţie a gândurilor şi a inimii noastre. Corpul uman este ca o maşinărie de înregistrat. Notează tot ceea ce ni se întâmplă de-a lungul vieţii. Dureri, ură, temeri, traume şi multe alte lucruri negative care se concretizează  apoi sub forma unor blocaje, tensiuni psiho-fizice care interferează cu sistemul psihoneuroendocrin şi cu cel imunitar.

Maseurul este un operator holistic. Simt însă că trebuie să vă împărtăşesc câteva lucruri fundamentale.Trebuie să aveţi grijă de voi înşivă, să fiţi în echilibru, să respiraţi corect şi să rămâneţi relaxaţi. Primul lucru pe care îl veţi urma este să vă deschideţi inima, îndepărtându-vă de orice emoţie pre-existentă  până ce mâinile voastre vor şti să activeze şi să modeleze trupul implicând toate trăirile acestuia. Nu trebuie să lucraţi cu forţa muşchilor ci trebuie să implicaţi forţa gravitaţiei. Lăsaţi clientului răgazul necesar să conştientizeze ceea ce se întâmplă înlăuntrul său, să asimileze totul fără grabă. O dată determinat contactul corect (n.red. în limba italiană, în original termenul folosit este con-tatto, cu atingere), clientul poate să se întâlnească cu sinele, să simtă(inclusiv mental) că nu este abandonat. Vitalitatea, expansiunea, starea de bine vor ieşi la lumină iar el se va simţi mai pozitiv şi mai echilibrat.  Mai sigur pe el şi mai calm. Mai înalt şi mai uşor chiar.

Fascia musculară

În ultimii ani mi-am modificat destul de mult atingerea. Experienţa m-a făcut să învăţ ceea ce să nu fac. Atunci când mâinile noastre simt o contractură, pentru a o îndepărta avem tendinţa să o lucrăm mai mult, implicând o forţa musculară sporită. Acea contractură corespunde unei nelinişti a minţii surprinse prin intermediul corpului, somatizată prin rigidizarea fasciei musculare: rezultatul este o contractură cronică. Cu cât vom folosi mai mult forţa fizică însă cu atât muşchiul va avea tendinţa de a se proteja şi mai mult, contractându-se.

Dacă vom intra într-o măcelărie vom avea ocazia să vedem cum arată efectiv o fascie musculară. Este acea parte ţesutului albicioasă, groasă şi translucidă ce acoperă şi înconjoară muşchii. Fascia ajută în coordonarea motorie şi la stabilitatea articulaţiilor. Ea separă şi înconjoară muşchii în timp  ce îi leagă asemeni unor lanţuri consistente. Cuprinde la propriu tendoane, ligamente şi capsule articulare. Îmbracă ţesutul conectiv. O traumă, o cădere, stresul neuroendocrin şi consecinţele sale, fumatul duc la degenerarea fasciei.  Fascia acţionează ca un lipici care împiedică circulaţia-migrarea conţinutului ei. Dacă obiectivul este acela de a se apăra – într-o situaţie percepută instinctiv ca fiind periculoasă – aceasta se reconstruieşte ca un soi de  armură psihofizică. Atunci când aceasta se permanentizează se poate transforma într-o închisoaredin care nu mai avem curajul să ieşim. Postura închisă(chircită), statusul mimicii faciale, respiraţia comprimată ne fac să înţelegem uşor suferinţa înglobată în fascie. Asemeni unui prizonier într-o închisoare de maximă siguranţă, fascia nu are scăpare. Are nevoie de un ajutor inteligent care să disloce zidurile şi… de un maseur competent.  Avem nevoie, treptat, de relevarea sensibilităţii şi redescoperirea empatică.

Atunci când armonizăm atingerea cu acţiunea ei vom înţelege cererile care reies din acest autentic dialog tonic, fără a permite minţii să impună scheme preconstruite, logice şi raţionale.  De-a lungul anilor şi prin practica multor tehnici precum shiatsu, cranio-sacral, bioenergia chineză şi healing touch, am experimentat şi atingerea uşoară, aproape imperceptibilă, dar în acelaşi timp prezentă şi determinată, acompaniată şi ghidată de o dorinţă sinceră de a dărui o stare de bine şi mai apoi de  a modela corpul, de a-l face mai flexibil, mai liber. Este dovada că un corp are propria sa inteligenţă şi că primeşte stimulii corecţi, subtili, respectiv că reacţionează pozitiv. ”

Articol publicat de Silvana Salsedo in  Jurnalul de Estetica

Multumesc Isabelei Vasile si Danei Matei de la Porta Comunication, datorita carora a fost posibila si in Romania formarea si invatarea tehnicilor de masaj bioenergetic al fetei, masaj cu efect de lifting, insusit de cateva cosmeticiene.

Ma bucur sa ma numar printre cosmeticienele care au invatat si practica MASAJUL FACIAL BIOENERGETIC,    predat de esteticiana Constanta Soru,  lector international la Societatea Italiana de Cosmetica Eubiotica.

Likes(0)(0)